• Mirodenii

  • 12 articole
  • Ordonează-le după:
  • Articole pe pagină:
Schinduful
Schinduful (Trigonella foenum-graecum, Familia Leguminoase, înrudită cu sulfina) este o plantă aromatică, anuală, ce atinge înălțimi cuprinse între 30 – 60 cm și cu ramificații doar spre partea superioară a tulpinei unde se pot vedea frunze ascuțite, trifoliate (asemănătoare cu forma frunzelor de trifoi) și florile de culoare alb – gălbui, iar la bază sunt albastre – liliachii, grupate câte două între tija tupinii și codița frunzelor. Din flori se dezvoltă, după perioada de înflorire, niște păstăi subțiri, puțin arcuite (ca forma unui coic), în care se găsesc semințe de culoare brun – gălbuie utilizate încă din antichitate în scopuri terapeutice.
Schinduful este o plată medicinală, aromatică (asemănător la miros cu leușteanul) originară din Asia, însă a fost cultivată în India, Egipt, nordul Africii și în sudul Europei. La noi în țară se întâlnește sporadic, prin grădinile și vâlcelele cu soluri calcaroase numai din sudul țării, de-a lungul Dunării; se crede că a fost adusă pe meleagurile țării noastre din Bulgaria, unde – împreună cu cimbrul - sunt utilizate foarte mult ca și condimente.
De la schinduf cel mai mult se folosesc semințele măcinate (au gust dulce-amărui ca și zahărul brut ars), iar din plantă, în special în India și în Egipt, se utilizează doar lăstarii tineri care sunt folosiți, cu sau fără alte legume proaspete, pentru prepararea salatelor și a mâncărurilor.
Citește mai mult despre schinduf pe 5Fructe. Ro:
 
Mărarul
Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă ierboasă, anuală, originară din zona mediteraneană și din Rusia. Are tulpina viguroasă și poate crește până la 1 metru înălțime, cu frunze mici și ascuțite și flori grupate în vârful plantei, în buchete de culoare galbenă, cu formă de umbelă.
 
Mărarul este rezistent la frig și se seamănă toamna sau primăvara timpuriu, la adâncimi de 2-3 cm în sol, necesitând mai multă apă doar în perioada de germinare.
 
Mărarul are o largă răspândire în bucătăria românească, făcând parte din lista celor mai îndrăgite și des folosite condimente. Se utilizează în ciorbe, se utilizează în plăcinți și unde nu se mai utilizează?! În arta gătitului mărarul este o plantă care se folosește în întregime: frunzele, tulpina și semințele. În plus, această plantă mai aduce și mulțime de beneficii pentru cei care o consumă. Ce beneficii?! Aflați un pic ma jos!
 
Află mai mult despre mărar pe 5Fructe.Ro:
 
Oregano
Oregano (Origanum vulgare, cunoscut și sub denumirea populară de șovârv) este o plantă cu aromă picantă (miros asemănător cu cimbrișorul) și cu înălțimi până la 50 – 60 de cm, ramificată spre vârf, unde cresc, sub aspect asemănător cu spicele, buchete de flori roșiatice, roz-albe sau liliachii, iar frunzele îi sunt ascuțite și puțin dantelate.
Semințele de oregano sunt foarte mici (într-un gram intră 12 000 de astfel de semințe), cu formă ovală, de culoare maroniu închis, cu putere de germinare valabilă doar 5 ani. Oregano este o plantă indigenă, perenă, ușor adaptabilă la orice fel de sol și nu necesită o întreținere deosebită, căci crește spontan pe marginea pădurilor, prin fânețe și livezi.
Oregano face parte din aceeași familie ca și cimbrul, busuiocul, salvia, menta, isopul, roinița, lavanda – Familia Labiatae (plante medicinale și aromatice de la care se folosesc terapeutic frunzele și florile).
Perioada de recoltare pentru oregano este în iunie – august, când florile sunt bine înflorite și după spălare, rămurelele de oregano se scutură bine și se lasă la aerisit și uscat undeva la umbră, pentru a nu permite ca razele solare să distrugă uleiul volatil conținut de întreaga plantă.
Oregano face parte din lista de condimente îndrăgite de toată lumea, pornind de la femeia de la țară care gătește pe cuptor, afară, și terminând cu bucătarii-șefi de la marele restaurante de lux.
 
Citește mai mult despre oregano pe 5Fructe.Ro: Oregano - beneficii care dau gust vieții tale!
Busuiocul
Busuiocul (Ocimum basilicum – familia Labiatea – în care sunt cuprinse plante medicinale și aromatice de la care se folosesc frunzele sau iarba, precum: menta, maghiranul, isopul, cimbrul, roinița, salvia, lavanda și altele).
 
Renumit pentru aroma sa deosebită, busuiocul și-a câștigat o poziție fermă atât în mintea bucătarilor-șefi de la restaurante, cât și în bucătăria majorității gospodinelor.
 
În plus, pe lângă aroma sa plăcută, această plantă mai aduce și o multitudine de beneficii pentru sănătate datorită conținutului mare de minerale și vitamine, fiind renumită pentru proprietățile sale terapeutice.
 
Citește mai mult despre busuioc pe 5Fructe.Ro:
 
Noi vă recomandăm!
Cimbrul - beneficii
Cimbrul (Satureja hotensis, familia Labiatae) – este o plantă mediteraneană, anuală şi foarte aromată, care îmi aduce aminte de cimbrul din grădina străbunilor mei şi de mâncărurile gătite de bunica, dar în mod special de cioba de roşii cu cimbru pe care dânsa o gătea.
 
Ca şi caracteristici morfologice, cimbrul are o tulpină mult ramificată şi llignifică, înaltă de 30 - 40 cm, rădăcina subţire şi cu ramificaţii. Frunzele cimbrului sunt mici şi florile alb – roze sunt şi ele micuţe. Cultura cimbrului are productivitate bună pe soluri bine fertilizate cu expunere sudică.
Coriandrul - beneficii
Coriandrul (Coriandrul sativul – familia Umbelliferae) – este o plantă anuală ce se înscrie pe lista condimentelor. Este cultinată pe multe suprafețe ale globului, inclusiv în țările europene, din Italia până în Norvegia și este o plantă aromată cunoscută încă din vechime la fel ca și anasonul. Ca și condiment este comecializat în multiple forme: coriandru măcinat, coriandru boabe etc.
Chimenul și chimionul - mirodenii care nu trebuie să fie confundate
Deși chimenul și chimionul sunt cunoscute încă din vremurile străvechi și sunt folosite pentru numeroasele lor beneficii, mai ales în cazul bolilor de stomac, acestea nu trebuie să fie cofundate, deoarece sunt plante distincte, așa că mi-am propus aici să menționez diferențele dintre ele pentru a le putea deosebi pe viitor.
 
Chimenul
Chimenul (Carum carvi – plantă mediteraneană, în Moldova este numită „secărică”, crește pe solurile bogate în humus, cu apa freatică mai la suprafață) este o plantă aromată, cunoscută din antichitate, dar care a fost cultivată mult mai târziu. Forma de cultură este asemănătoare cu cea sălbatică, însă diferența dintre cele două este dată de bogăția inflorescenței care produce semințe mai multe, dar și de fructele mai mici care au un conținut mai mare de ulei eteric. Răspândit în Europa (mai ales nordul continentului, în Olanda) și în vestul Asiei.
Chimenul este o plantă de doi ani, fructifică în al doilea an de vegetație, așadar poate fi cultivat sub o plantă protectoare pentru ca terenul să fie folosit mai rațional.
 
Chimionul
Chimionul (Cuminum cyminum, în engleză „cumin”) este o plantă originară din Asia de la care se folosesc fructele și semințele. Semințele de chimion sunt mai iuți, mai deschise la culoare și mai mari decât fructele chimenului.
Iubitorii de mirodenii utilizează chimionul pe post de condiment mai mult în Africa de Nord, Orientul Mijlociu, vestul Chinei, India, Cuba și nordul Mexicului. Spre deosebire de chimen care are nevoi de climă mai umedă și răcoroasă, chimionul crește în zone cu temperaturi calde.
Chimionul este folosit în special pentru ceaiuri, însă în comerț putem găsiși chimion sub formă de semințe sau chimion măcinat.
 
Vanilia - beneficii pentru sănătate
Printe mirodeniile de mult cunoscute se numără și vanilia (Vanilla planifolia, familia Orchidaceae), care este o plantă aromatică, al cărui parfum plăcut este dat de conținutul de vanilină. Proprietățile aromatice ale vaniliei au fost apreciate de către europeni odată cu descoperirea și amploarea pe care a luat-o consumul de cacao. Aztecii cunoșteau vanilia însă mult mai de mult.
Vanilia este o liană lungă, epifită, cu rădăcini adventive la noduri. Frunzele vaniliei sunt oblongi, plane și netede, iar florile au o culoare galben – verzuie și doar pentru o singură zi are înflorirea.¹ Fructul este o capsulă lungă de 15 – 30 cm, cărnoasă, ce se deschide prin două valve și conține o rășină aromată. Semințele vaniliei sunt minuscule și negre, în număr de circa 25 000. Pentru consum, fructele sunt recoltate înaintea maturării, după care sunt supuse unui tratament special de fermentare.
În prezent este mult cultivată în zonele tropicale ale globului, dar trebuie polenizată artificial deoarece îi lipsește polenizatorul, insectele genului Melipora ce sunt specifice doar litoralului Mexican, de unde este originară și vanilia.² În comerț vanilia este comercializată în sticluțele de esențe de vanilie, în plicurile de zahăr vanilat, bețe de vanilie și altele.
 
Promo non-stop!
Cuișoarele și scorțișoara - beneficii pentru sănătate
Cu siguranță știm că, dacă nu ar fi existat mirodeniile, aurul, rășinile aromate, fildeșul, pietrele prețioase și lemnul prețios, poate că Orientul nu ar fi fost atât de cunoscut. Printre primele informații cu privire la comerțul cu mirodenii le găsim în inscripțiile de pe vreme reginei egiptene Hatșepsut (1520 -1505 î.e.n). Aceste mirodenii treceau prin multe mâini înainte ca să ajungă în Europa, la un preț foarte mare, căci de la indieni erau cumpărate de arabii comercianți care le vindeau apoi egiptenilor, după care ajungau în sfârșit să fie cumpărate de către europeni. Astfel s-a dorit găsirea unui alt drum spre patria mirodeniilor, spre India și cel care a soluționat această problemă a fost portughezul Vasco da Gama, în 1498 călătorind prin Oceanul Atlantic, sudul Africii, portul Zanzibar, Oceanul Indian și India, cu escale în portul Zanzibar și insula Socotra. Desigur acest drum a fost în folosul portughezilor și astfel mirodeniile au ajuns în Europa pe acest drum cu un preț mai mic decât cele obținut pe vechiul drum. De asemenea descoperirea a noi pământuri, dar și dezvoltarea științei botanicii au făcut ca noi plante aromatice să fie cunoscute și utilizate.
Scorțișoara
Scorțișoara (Cinnamomum zeylanica, familia Lauraceae) este un condiment apreciat atât pentru aromă, cât și pentru beneficiile pe care le aduce organismului, din punct de vedere medical. Scorțișorul este un copac exotic, înalt de 10 -15 m, cu frunze mereu verzi și oval – ascuțite care persistă mai mulți ani pe ramuri. Scorțișoara care se comercializează se obține în urma procedurilor de tăiere, de decojire și de uscare a ramurilor tinere ale scorțișorului. După ce coaja ramurilor se usucă până devine de culoare cărămizie – roșiatică, urmează procedura de măcinare obținându-se scorțișoara măcinată care este ambalată în recipiente cu gramaje diferite. Scorțișoara măcinată este bogată în nutrienți: minerale (calciu, mangan, fier etc.), fibre, acetat cinamic care reduce vâscozitatea trombocitelor.
 
Beneficii și utilizări ale scorțișoarei
  1. Stimulantă a circulației sanguine!
  2. Inhibator al bacteriilor!
  3. Aromoterapie – stimularea și relaxarea sistemului nervos!
  4. Îmbunătățește digestia și ajută la slăbit!
  5. Întărește sistemul imunitar!
 
Cuișoare
Cuișoarele - bobocii florali ai arborelui de cuișoare (Eugenia caryophyllata, familia Myrtaceae) recoltați înainte de înflorire; acestea sunt foarte bogate în uleiuri cu miros puternic (eugenol, tanini, flavonoide și altele). Arborele de cuișoare poate atinge înălțimi cuprinse între 10 – 20 m, cu frunze mereu verzi, ajung să aibă bulbi florali abia după 20 de ani de la plantare și apoi timp de încă 50 de ani sunt fertili.
 
Beneficii și utilizări ale cuișoarelor?
  1. Te ajută să lupți cu inflamațiile.
  2. Calmează durerile dentare!
  3. Vindecă afecțiuni ale pielii.
  4. Luptă împotriva bacteriilor și virușilor!
  5. Parfumul uleiului de cuișoare ajută la îndepărtarea oboselii și a stresului!
  6. Condimentează preparatele culinare!
 
Piperul
Există comercializat piper de mai multe culori, anume: piper alb boabe, piper negru boabe sau măcinat, piper roșu boabe sau piper verde boabe sau măcinat. Aromele Indiei au fost cunoscute și utilizate încă din vremuri îndepărtate și au ajuns să fie apreciate și în bucătăria românească, fiind a adevărată artă utilizarea lor. Interesantă este evoluția numelui de la origine până a ajuns la noi: indienii îi spuneau „pipali”; perși care l-au luat de la ei, i-au schimbat puțin numele în „pippari”; grecii și romanii i-au spus „piperi”, iar la noi a ajuns sub numele de „piper”.
 
Created in 0.0582 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.